Calivita

Advertising

Insuficienta cardiaca

Generalitati

Cardiomiopatia dilatativa este o afectiune severa in care muschiul cardiac este slabit si nu mai are putere sa pompeze sangele in intreg organismul. Inima slabita nu poate sa pompeze mult sange, astfel incat ramane mai mult sange la acest nivel dupa fiecare bataie de inima. Pe masura ce cantitati mai mari de sange raman in camerele inferioare din inima (ventriculi), acestea se dilata. In timp, muschiul cardiac isi pierde forma (se dilata) si devine tot mai slab.
Majoritatea pacientilor cu cardiomiopatie dilatativa dezvolta in final insuficienta cardiaca. Insuficienta cardiaca nu semnifica oprirea inimii, ci mai degraba este o afectiune in care ventriculii sunt incapabili sa pompeze suficient sange pentru a intruni necesarul de oxigen si nutrienti al organismului.

 Mecanism fiziopatogenic

In majoritatea cazurilor, cauza cardiomiopatiei dilatative nu este cunoscuta (cardiomiopatie dilatativa primara sau idiopatica). In unele cazuri se poate mosteni de la parinti tendinta de dezvoltare a acestei afectiuni.
Exista factori specifici care duc la afectarea muschiului cardiac si o posibila cardiomiopatie dilatativa, incluzand:
- miocardita, inflamatia muschiului cardiac de cauza virala sau de o afectiune a sistemului imun; infectia cu virusul imunodeficientei dobandite umane (HIV) poate fi trigger pentru dezvoltarea cardiomiopatiei dilatative
- boala coronariana si infarctul miocardic: totusi, acestea nu duc la cardiomiopatie dilatativa in fiecare caz
- consum excesiv de alcool, droguri ilegale de genul cocainei, medicamente de genul chimioterapicelor sau litiului si metalele toxice plumb sau mercur
- sarcina: in cazuri rare cardiomiopatia dilatative se dezvolta spre sfarsitul sarcinii sau in primele 6 saptamani dupa nastere (cardiomiopatie peripartum); nu se cunoaste cauza cardiomiopatiei peripartum.

 Simptome

Initial, afectiunea poate fi asimptomatica sau cu usoare simptome de oboseala si slabiciune. In cele din urma se va instala insuficienta cardiaca.
Simptomele de afectiunii se pot dezvolta gradual, in luni sau ani. In unele cazuri, insuficienta cardiaca se va dezvolta brusc, de exemplu dupa o infectie virala sau sarcina.

Simptomele insuficientei cardiace instalate progresiv
Tipic, simptomele de insuficienta cardiaca dezvoltata progresiv pot sa includa:
- slabiciune si oboseala
- dispnee (dificultati in respiratie) si/sau wheezing (zgomot suierator facut de pasajul aerului prin caile aeriene ingustate) in timpul activitatilor normale sau la eforturi care nu dadeau dificultati de respiratie in trecut
- scurtarea respiratiei
- tuse uscata, iritativa, in special in pozitia culcata
- edeme in special la picioare, glezne
- ameteala, stare de lesin, oboseala si slabiciune
- palpitatii
- castig rapid in greutate determinat de retentia de apa
- urinare crescuta in timpul noptii
- umflarea abdomenului, sensibilitate sau dureri, care pot sa rezulte din retinerea fluidelor in organism (ascita) si sangele care stagneaza la nivelul ficatului.
Simptomele insuficientei cardiace instalate brusc
In insuficienta cardiaca instalata brusc, retentia de lichide in plamani poate determina aparitia simptomelor de edem pulmonar, de exemplu:
- scurtarea severa a respiratiei
- ritm cardiac rapid sau neregulat
- expectoratie mucoasa, spumoasa, roz.
Insuficienta cardiaca instalata brusc este o urgenta medicala si necesita tratament imediat.

 Complicatii

Complicatiile cardiomiopatiei dilatative pot fi:
- edem pulmonar, care reprezinta retentia rapida de lichide in plamani
- aritmii, care sunt ritmuri cardiace anormale care pot determina pierderea de constienta sau moarte subita.
Cardiomiopatia dilatativa este cea mai obisnuita forma de cardiomiopatie. Alte forme ale acestei afectiuni sunt cardiomiopatia restrictiva, in care muschiul cardiac devine rigid si cardiomiopatia hipertrofica, in care muschiul cardiac este ingrosat si nu se poate relaxa.

 Investigatii

Primul pas in diagnosticul cardiomiopatiei dilatative este o analiza a istoricului medical. Medicul il va intreba pe pacient despre boli recente, consumul de alcool sau droguri si de existenta in familie a altor cazuri de boli cardiace. Urmeaza apoi un examen fizic meticulos, inclusiv auscultatia cardiaca si pulmonara cu stetoscopul.
Cum insuficienta cardiaca se dezvolta de obicei pe fondul unei cardiomiopatii dilatative, medicul specialist va cauta semne de insuficienta cardiaca, incluzand:
- zgomote neobisnuite, numite sufluri cardiace, care pot indica prezenta unor probleme la nivelul peretilor cardiaci sau valvelor
- ralurile pulmonare (zgomote asemanatoare unor trosnituri sau bolboroseli) auzite la nivel toracic, pot semnala prezenta lichidelor in plamani
- retentia de fluide poate fi notata la extremitati, in special la picioare si la nivelul venelor gatului proeminente.

Se pot face si urmatoarele teste:
- ecocardiograma - este un examen ecografic care foloseste undele realizate de sunetele de inalta frecventa pentru a forma o imagine a inimii pe un ecran de televizor; acest test neinvaziv si care nu produce durere, este cea mai buna si usoara metoda de diagnostic a cardiomiopatiei dilatative; ecocardiograma, numita si eco, estimeaza fractia de ejectie a inimii, o masuratoare a eficientei si a functionarii ventriculului stang, care este camera principala de pompare a inimii; de asemenea, ajuta la evaluarea functiei valvelor cardiace, a formei si grosimii peretilor cardiaci, care daca sunt marite pot indica o cardiomiopatie dilatativa
- electrocardiograma - este o masuratoare a activitatii electrice cardiace, inclusiv a oricarui ritm cardiac anormal (aritmii) rezultate din cauza cardiomiopatiei dilatative; poate sa dezvaluie arii care au fost afectate de un infarct miocardic; medicul poate folosi un monitor Holter, un tip de aparat de electrocardiograme portabil care monitorizeaza activitatea electrica a inimii pe o perioada mai lunga de timp (de obicei 24 de ore); acesta se poate face pentru a verifica prezenta aritmiilor determinate de cardiomiopatii
- radiografie toracica - poate arata daca inima este marita si daca exista lichide in plamani, semn de insuficienta cardiaca
- ventriculograma cu radionuclizi - numita si scanare nucleara, masoara fractia de ejectie; aceasta este o masuratoare utila pentru ca fractia de ejectie este micsorata in cardiomiopatia dilatativa; in timpul acestui test, o doza mica de substanta radioactiva (radioizotop) este injectata in vena; miscarile razelor gama emise de radioizotop sunt urmarite prin camerele cardiace cu o camera gama, iar imaginile sunt analizate de un computer
- angiograma coronariana si cateterizarea coronariana - in angiograma sau  cateterizarea coronariana un tub subtire, flexibil este introdus printr-o artera sau vena din brat sau de la nivel inghinal pana in inima, pentru a masura presiunea din camerele cardiace si pentru a lua probe de sange; o substanta de contrast poate fi injectata pentru a vedea daca arterele care alimenteaza cordul (arterele coronare) sunt blocate, cum pompeaza sangele camerele cardiace si daca reflueaza sange la nivelul valvelor cardiace
- biopsie miocardica - o proba de tesut cardiac, poate fi prelevata prin cateter si examinata pentru semne de infectie, boli metabolice sau tumorale; aceasta procedura este de obicei rezervata pacientilor cu insuficienta cardiaca acuta care nu raspund la tratament
- studiu electrofiziologic - este un alt mod de a studia activitatea electrica a inimii; este folosit pentru a evalua aritmiile sau sincopele cardiace si pentru a estima riscul pentru moarte subita cardiaca.

 Tratament

In majoritatea cazurilor, tratamentul pentru cardiomiopatia dilatativa este realizat pentru ameliorarea simptomelor, imbunatatirea functiei cardiace si prelungirea vietii. Majoritatea pacientilor vor necesita un numar de medicamente alaturi de schimbarea stilului de viata. Procedurile chirurgicale vor fi de asemenea considerate, in special atunci cand medicatia nu imbunatateste starea pacientului.
In unele cazuri, cauzele acestei afectiuni pot fi inlaturate cu succes, cum ar fi cardiomiopatia dilatativa determinata de consumul excesiv de alcool. Limitarea consumului de alcool poate ajuta la preventia progresiei bolii.
Totusi, in miocardita virala (inflamatia muschiului cardiac determinata de un virus), nu exista medicamente care sa trateze virusurile care cauzeaza aparitia cardiomiopatiei dilatative.

 

Produse naturale calivita recomandate in tratamentul tulburarilor (insuficientei ) cardiace:

  • Coenzyme Q10 ( capsule )
  • (Super Q10)
  • Pro Selenium ( 60 tablete )
  • Protect 4 Life (90 tablete )
  • (Mega Protect 4 Life)
  • (Ginkgo XC)
  • Senior Formula ( 90 tablete )
  • Omega 3 (100 capsule )
  • Noni (90 capsule )

 


AcasăAcasă